În data de 26.11.2010 s-a desfăşurat şedinţa Biroului Operativ al SCMD - filiala Curtea de Argeş. La şedinţă, în spiritul transparenţei totale, au participat şi alţi membri ai filialei - la dorinţa acestora.
S-au analizat următoarele probleme:
1. Situaţia filialei. De la data înfiinţării efective (12.11.2010) s-a constatat o creştere a numărului de membri.
2. Acţiunile filialei pe data de 1 Decembrie. O delegatie a filialei va depune în numele acesteia o coroană la Cimitirul Eroilor din localitate, în amintirea eroilor războiului de întregire si a martirilor cauzei naţionale.
3. Concluzii şi recomandări privind recalcularea pensiilor militare.
Concluzii:
- Recalcularea pensiilor militare constituie un abuz din partea statului roman, întrucât încalcă retroactiv legile în baza cărora ne-am pensionat şi chiar şi mai mult: ne încadrează în altele;
- În adeverinţele de venituri eliberate de CMJ, lipsesc perioade esenţiale din stagiile de cotizare;
- Toate pensiile scad în urma recalculării, datele preliminare indicând o scădere de minim 20% pt. rezerviştii cu vechime completă efectivă (nu cumulată) şi care devine cu atât mai mare, cu cât momentul ieşirii la pensie se depărtează de vârsta de 55 de ani;
- Statul român aplică o stratagemă simplă de intimidare şi şantaj, în sensul că ne ameninţă că dacă nu solicităm noi înşine recalcularea, vom pierde şi mai mult prin recalcularea pe baza salariului mediu brut. Concluzia care se impune este de fapt, că statul este conştient că nu poate modifica retroactiv drepturi câştigate în baza unor legi, de aceea ne solicită prin orice metodă să cerem noi recalcularea, din acel moment statul fiind disculpat de diminuările ce vor urma, acuzându-ne că noi am cerut recalculările. Promisiunea verbală a ministrului apărării şi premierului, că pensiile sub 3000 lei nu scad, este o simplă declaraţie verbală, care nu are garanţii şi acoperire.
- La această dată, HG 735/2010 privind recalcularea pensiilor militarilor este atât suspendată până la recursul Guvernului din data de 05.01.2011, cât şi anulată în ceea ce priveşte pct. 2, 6, 10 - data recursului privind anularea nefiind încă stabilită.
Recomandări. Biroul Operativ, cu unanimitate de voturi, recomandă membrilor filialei următoarele:
- pot cere, dacă doresc, adeverinţele de venituri;
- să nu solicite nicio recalculare;
- o simplă semnătură, poate aduce atât beneficii, cât şi dezavantaje, important este însă să cunoaştem fiecare ceea ce cerem. În mod cert, odată cu semnarea cererii de recalculare, ne dăm de fapt şi consimţământul că renunţăm ˝de bună voie şi nesiliţi de nimeni˝ la drepturile stabilite de Legea 164/2001 privind pensiile militare de stat, orice intervenţie ulterioară a noastră fiind nulă din moment ce am cerut renunţarea la anumite drepturi, prin propria noastră semnătură.
Bineînţeles că fiecare membru are libertatea deplină să ia orice altă decizie. Niciun membru al Biroului Operativ nu a solicitat şi nu solicită niciun fel de recalculare.
4. Diverse. În perioada 6-15 decembrie, rugăm membrii filialei să contacteze Biroul Operativ pt. a semna tabelele cerute de Comitetul Director prin care îl mandatăm pe dl. Col. (r) Mircea Dogaru, prin semnăturile individuale ale fiecăruia dintre noi să ne reprezinte juridic în următoarele acţiuni în justiţie.
Următoarea şedinţă în data de 17.12.2010.
Cu stimă/ Biroul Operativ al filialei Curtea de Argeş