joi, 26 mai 2011

Recente gânduri de la un camarad (material care merita distribuit chiar si scris de mana, oricarui rezervist)

Un material de exceptie, pe înţelesul tuturor - felicitari autorului! Fenomenul expus s-a resimtit si in cadrul Filialei Curtea de Arges, iar la tâlcurile acestui material sa reflecteze foarte bine cei care nu au participat la nicio manifestatie la care a fost cooptata filiala. Ideea de baza este ca pe cel din oglinda nu il poti minti si la fel de adevarat ca nu oricine a purtat/poarta o uniforma a fost/este si militar. Orice alte comentarii sunt de prisos! Cu exceptia faptului ca autorul acestui material postat in "Ziarul SCMD" nu a auzit probabil inca de rezervisti care nu participa la manifestatii pentru ca nu ii lasa ... sotiile! Ceva nefiind in regula cu acest pretext, am aflat intre timp ca nu este vorba despre sotiile rezervistilor, ci de ale liderilor PD-L din localitate - lideri care organizeaza excursii pentru pensionari, cativa rezervisti fiind de la prima ora pe scarile sediului local al PD-L, nu cumva sa rateze momentul de a deveni beneficiari ai resturilor aruncate pe jos de stapanire!


Televizorul este o chestie deșteaptă! La fel și internetul!


Ai acces la aproape orice informație curentă, păstrînd o distanță confortabilă, poți să înjuri pe oricine chiar din patul tău și să te simți, totodată, foarte activ, implicat și important! Conștiința ta va fi, de aceea, relativ amorțită - nu participi fizic la evenimente, dar ești, oricum, prezent cu tot sufletul, simțirea ta vibrează la unison cu furia băieților din piață. Ești cu ei, dintre ei, pentru ei! Suntem, astfel, chiar mai mulți, mai puternici, mai vizibili dacă îi contabilizăm și pe cei cu telecomanda în mână! Păi, să vedem - 300 la miting la Parlament etc., încă 5000 în fața televizorului, 2000 în vacanțe, la țară, taie porcu, seamănă, prășesc etc. Bașca slugile regimului (trădătorii noștri, adică, dar care subminează guvernarea din interior, așa că îi trecem la activ), precum și angajații din rândurile noastre, care au treabă și ne-au delegat sarcina transmiterii mesajelor.

Oho, se adună mulți, și asta numai în București, că suntem garnizoană mare, care mustește de rezerviști! Suntem o forță, nu-i așa? Nu suntem noi în Grecia, Italia, Spania etc., dar pentru specificul local, în care lumea protestează mai ales pe după perdele ori de sub plapumă, un 5% din membrii SCMD cotă de participare la o acțiune este un scor fantastic!


Alt avantaj este că nici nu te expui, să te vadă cine știe cine, să te filmeze, s-ajungi prin evidențele organelor, ferit-a Domnul - nici nu îndrăznesc să mă gîndesc - te poți compromite total, tu, uniforma, familia! Chiar și Țara, căci văd oamenii ăia de prin lumea largă în ce hal au ajuns câțiva, un pâlc, foarte puțini, de fapt, militari/polițiști români...Vai stelele lor, răcnesc, așa, ca apucații, pentru ce, oare?

Ești și puțin bolnav, nu-i așa? Dacă nu, te rog să iei în analiză faptul că ruperea subită a contactului cu televizorul și deplasarea în câmpul tactic îți pot șubrezi sănătatea - la miting, oricât s-ar strădui organizatorii, este ori prea cald, ori prea frig, iar atmosfera e cam încărcată...

Pe bune, chiar nu merită! Gândești corect - probabil că foștii oșteni/polițiști care se țin de mitinguri, ori nu au ce face pe acasă, ori au avut funcții mai puțin solicitante decât a ta și, deci, pot să-și care, deocamdată, ruginirea de armată pe la șezători. Ori, pur și simplu, să se ducă ei - adică nu tu, ci alții - că tot nu mai contează, lupta e pierdută. Cu regimul nu te poți pune și o să vedem noi ce-o mai fi. Oricum, au fost domni de am luat și anul acesta pensia întreagă - dacă mai cugetăm puțin, pot fi realeși. Cum o vrea Dumnezeu!


Judecată de slugă proastă, de bou înhămat, dar așa te-ai simțit, de fapt, toată viața. Acum, măcar, nu te mai consumi! Ar fi culmea să ai tocmai în acest prezent contemporan răbufniri de orgoliu, care pot produce tensiune, AVC-uri cu sechele etc.

Insist, iar, și iar! Îți înțeleg frustrarea, dar nu striga, totuși, prea tare prin casă, pune surdina, bagă-ți capul în pernă, că nisip cât să ți-l cuprindă nu cred că ai. Pereții sunt subțiri și te aud vecinii. Îți compromiți, pe scară, în bloc, pe la butic, imaginea de pensionar de lux. Puțină demnitate, totuși, ai fost și tu cineva, nu se cade să...eee!

Poți, totodată, să te lupți cu sistemul stând și la toaletă, cu ușa deschisă spre sufragerie și, la fel, să îți liniștești părerea de rău că nu participi la evenimente și să-ți, ameliorezi, concomitent și purgația. Capeți, de asemenea, imaginea de ansamblu asupra evenimentelor. Spre deosebire de proștii care urlă și pentru tine în locuri și între ore bine definite, tu poți urmări evenimentele când vrei și pe mai multe posturi TV - vei deveni, astfel, mai informat, mai puternic și deci, mai eficace! Discuțiile conspirative, purtate pe alei cu alții asemeni ție, vor fi mult mai pline de substanță.

Pe sticlă poți să-ți revezi și colegii, să te simți aproape de ei, să rememorezi în liniște, cu o bericioaică în mână, clipele frumoase cînd erai și tu bărbat și aveai, poate, un dram de personalitate...Spre a te încuraja, îți mărturisesc, totodată, sentimentul de euforie, de sublimă împlinire, chiar de mândrie, simțit când primești pe timpul mitingului telefoane de la camarazii care îți spun că tocmai ți-au văzut botul schimonosit de urale la televizor. Este o satisfacție totală - îi simți alături, ești scăldat de energiile lor benefice și asta înseamnă foarte mult, îți dă forța să continui știind că ai în spate dispozitivul atît de ferm al celor care urmăresc atent evenimentele și nu le scapă nimic!

Stimați camarazi care stați pe acasă, model „Gânditorul” de la Hamangia, cultura de prund, și așteptați, nu știu ce! Adică bănuiesc, dar nu îmi vine să cred că ați ajuns în halul ăsta!

Nu găsesc vorbe destul de grele pentru voi, deși îmi vine să vă fac vreo cîteva urări neaoșe, soldățești (bonus, carnea aferentă prin frigidere). O să replicați unii, probabil: cu ce drept ne atragi tu de atenție, bă, cine ești tu, mă? Răspunsul meu se dorește deosebit elegant și de respectuos, dar ferm și sintetic - uite d-aia, dă şmecher, zăbăucilor, amorțiților, loazelor, vaci proaste și slugoi ratați, pentru că meritați și voi puțină atenție, dragii mei!

Am sperat ca măcar pericolul să vă trezească pe unii, căci de deșteptat, nici o șansă. Nu mi-am imaginat, vreodată, că există în Patrie atâția militari/polițiști cu instinctul de conservare complet atrofiat, dar lași, totodată, târfe, milogi și proști bâtă, pe de-asupra.

Atâția foști șefi dintre cei mai extra, super, mega, superiori, care nu-și mai încăpeau prin piei de importanță și te striveau de pereți cu personalitățile lor mirobolante - ne udam și concomitent căscam gurile de emoție când ni se adresau și când colo, ei de fapt au fost și sunt (cu unele excepții notabile) varză, muci, zero. Observ acum că probabil, pe la noi, prin structurile de toate categoriile, a existat cea mai mare densitate de buze atârnate de cururi, de spinări frânte și șepci plecate pe metru liniar și pe minut sau mai pe înțelesul tuturor, pe cap de vită furajată și la hectarul de personal. Tot atât de posibilă este,însă, și o altă explicație: pe când noi, piticii, ne consumăm energia în demersuri sterile, importanțele lor acționează de pe alte paliere de influență. Că efectele nu se văd este o altă discuție - ei sunt însă, la posturile de luptă și duc probabil, greul bătăliei, dar nu știm noi, iar arhivele se descretizează prea tîrziu pentru a le oferi recunoașterea meritată.

Voi, cei ce ați ales calea tăcerii vinovate și a neangajării sunteți, bănuiesc, tranchilizați încă de cele câteva sute de lei primite acum de pomană, dar care o să vă iasă pe nas în scurt timp, ceea ce v-aș dori din tot sufletul, dacă nu aș ști că ne afectează pe toți. Unii, pe modelul românesc consacrat, juisează la gândul că le scad pensiile și celor care i-au deranjat cândva. Alții, așteaptă valul pe placă, așa cum au navigat prin întreaga carieră. Trist, jenant, penibil...

Cred, de aceea, că Băsescu nici nu a greșit prea tare cînd ne-a aplicat ștampila de pensionari nesimțiți. Știa el ce știa. Într-o oarecare măsură se vede și cu ochiul liber cine suntem cu adevărat și că nu ne putem depăși condiția, deoarece demnitatea și onoarea nu se asigură din stoc de la depozite, precum alimentele cu termen lung de conservare, ori ca pantofii cu găurele purtați pe la cozi.

În fine, asta-i situația, am înțeles și m-am resemnat la gîndul că puteați fi camarazii alături de care trebuia să merg la luptă. Slavă Domnului, am scăpat, pînă acum, cel puțin!

În liceu am avut un profesor de matematică (dl. Onciulencu). Dumnealui ne spunea foarte inspirat, uneori: „Dormi în pace, Țara ofițer te face!” A greșit, oarecum - unii nu au ajuns niciodată, cu adevărat, ofițeri, deși au dormit mai tot timpul prin bocancii românești. Au fost și vor rămîne simpli funcționari în uniforme, fără minte, fără mândrie, fără șira spinării, fără demnitate și fără onoare. Dacă pentru perioada cât am fost în activitate au fost de înțeles unele ipostaze de care nu a scăpat nimeni, acum ce apăsare mai aveți?

Cu totală lipsă de respect (și jur că nu am nici o reținere în a jigni lighioanele de tipul celor la care fac referire),

BDM

Notă: Materialul îi vizează pe cei care, în mod constant, îşi bagă picioarele în ea de camaraderie. Celor care cu adevarat nu se pot misca datorita bolii, pentru ca avem si astfel de colegi, le dorim insanatosire grabnica!