Intenţia reprezentanţilor puterii de a reorganiza administrativ România şi adoptarea de către Camera Deputaţilor a legii de promulgare a ordonanţei de urgenţă privind recalcularea pensiilor militarilor în forma propusă de guvern, fără a se lua în seamă orice fel de amendamente, au constituit picătura care a umplut paharul cu nemulţumiri ale celor care au lucrat în diverse structuri din sistemul naţional de apărare. Sătui să asiste ca simpli spectatori la punerea în aplicare a unor astfel de măsuri radicale, foştii ofiţeri argeşeni din Armată şi Servicii au decis să colaboreze cu adversarii Puterii.
În toamna anului 2009, lua fiinţă la nivel naţional Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere (SCMD), un organism menit să apere interesele foştilor angajaţi din sistemul naţional de apărare, la numai câteva luni fiind înfiinţată şi filiala argeşeană a acestei structuri. „Noi, cadrele militare disponibilizate, constituim o forţă numerică considerabilă – aproape 200.000 de oameni. Dacă la acest număr adăugăm şi celelalte cadre militare în rezervă din Ministerul Apărării Naţionale, precum şi disponibilizaţii şi cadrele în rezervă din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi din celelalte structuri ale Sistemului Naţional de Apărare, atunci vom constata că acest număr se extinde la aproximativ o jumătate de milion de persoane. Să ne gândim câte partide politice actuale dispun de o astfel de forţă. Să ne gândim că, prin voinţa noastră, am putea introduce în Parlamentul României un partid care se află sub limita numerică de voturi necesară, să ne gândim că putem influenţa major alegerea preşedintelui României. Să ne gândim că am putea trimite în Parlament propriii noştri reprezentanţi. Şi toate acestea fără a ne constitui într-un partid politic” - declarau la momentul înfiinţării foştii generali şi colonei din conducerea sindicatului. Până acum, lupta cu sistemul s-a dus pe coordonatele clasice ale confruntărilor sindicate-guvern, cu proteste de stradă, petiţii peste petiţii, plângeri penale şi tot arsenalul specific. La nivelul anului 2011, marcat de o puternică criză pe toate planurile - politic, social şi, mai nou, administrativ - foştii ofiţeri din Servicii şi Armată au decis să schimbe strategia şi să-şi unească forţele cu opoziţia.
Fostele cadre operative îşi oferă serviciile Opoziţiei
Se doreşte restabilirea echilibrului de forţe politice
Potrivit colonelului (r) Victor Popescu, unul dintre artizanii „revoltei” fostelor cadre militare, decizia de a susţine efectiv cu toate forţele lupta Opoziţiei cu actuala putere nu trebuie tratată ca un act de coalizare politică cu USL-ul, cu duşmanii partidului de guvernământ, ci ca o formă de restabilire a unui echilibru al forţelor politice, în condiţiile în care semnalele din ultima vreme indică o deviere de la principiile unei democraţii autentice: „În opoziţie putea fi oricine, pe noi nu ne interesează politicul, ci faptul că trebuie să facem ceva, orice, pentru a merge înainte şi pentru a nu cădea mai mult decât atât. Ultimele măsuri pe care le impune guvernul sunt luate împotriva poporului, iar propunerea privind reîmpărţirea teritorială şi administrativă a fost ultima picătură care a umplut paharul plin de amar”, a mai declarat colonelul (r) Victor Popescu.
Ce au pierdut din cauza măsurilor din ultimul timp?
Bani, demnitate şi încredere - susţin fostele cadre militare decise să se ia la luptă cu actuala putere. La momentul actual, rezerviştii din Armată şi Servicii consideră că măsurile luate de guvernul PDL au afectat grav atât drepturile fostelor şi actualelor cadre operative, cât şi activitatea structurilor pe care le-au părăsit. În opinia colonelului Victor Popescu, preşedintele SCMD Piteşti, a vorbi despre drepturile pe care le-au pierdut ofiţerii este ca şi cum ai vorbi despre funie în casa spânzuraţilor. Fostele cadre operative folosesc un limbaj foarte dur atunci când vine vorba despre ceea ce au pierdut: „Începând cu deciziile de recalculare care au venit în februarie şi terminând cu pensiile pe care le primim acum, toate sunt decizii ilegale şi în acest sens s-au pronunţat deja câteva instanţe din ţară. Totul este o harababură generală, un haos creat de actualul ministru Oprea, care are patru stele adunate de nu ştim unde, cu scopul foarte clar de a ne rupe pe viitor de statutul militar. Ei ar dori, în inconştienţa lor, ca fostele cadre militare să fie plătite în regim civil. După ce că pensiile au fost făcute praf, acum s-au gândit să ne ia şi gradele militare! Toţi membrii Sindicatului sunt ofiţeri care ani de zile au muncit pentru ţară şi care au jurat credinţă. Cum să stai liniştit, cum să stai deoparte când, de exemplu, în arhivele militare sunt angajaţi oameni neprofesionişti? Avem informaţii că datele care ar trebui păzite cu sfinţenie sunt deja la cheremul celor care sunt acum la putere, bazele de date sunt încurcate între ele. Unii ofiţeri primesc pensii pe numele lor, dar care sunt recalculate pe numele altor persoane-colegi de unitate cu acelaşi grad. Acesta este un exemplu minor, deocamdată nu cunoaştem proporţiile dezastrului, dar toate vor ieşi la iveală, mai devreme sau mai târziu. Nu vom avea linişte până ce lucrurile nu se vor îndrepta şi vor merge pe făgaşul lor normal.
Ca militari, avem datoria de a ne păstra tradiţiile şi simbolurile, avem datoria de a păstra integritatea ţării, dar şi demnitatea naţională”, a mai susţinut col. (r) Victor Popescu.
Sursa: Ancheta - Celestina Dobricescu